De ziua Sfântului Marcu – despre Liturghia istorică a Sfântului Marcu

Ne-am obișnuit, noi ortodocșii, a crede că Sfânta Biserică are doar două Liturghii, ori cum spun liturgiştii – o singură Liturghie cu două anaforale: a Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Ioan Hrisostom. Şi credem bine, pentru că acestea sunt ale noastre, liturghiile ritului bizantin.

Dar nu sunt singurele. Ştiu, veţi fi surprinşi, există liturghii mai vechi şi mai apropiate de sâmburele originar al Liturghiei Apostolice. Pentru că în ziua de 25 aprilie, Biserica cinsteşte cu praznuire pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu, vom detalia în rândurile ce urmează informaţii despre o Liturghie foarte veche a Sfintei Biserici, din secolele III-IV ale istoriei creştine.

Sfântul Marcu – Apostolul Egiptului

Este unanim recunoscut că acela care a adus vestea cea bună a creştinismului în ţara Nilului şi a faraonilor, a fost Sfântul Marcu, în casa căruia a fost celebrată Cina cea de Taină. Cu siguranţă, a dus cu sine în Egipt amintirea acelei seri tainice, în care a fost instituită dumnezeiasca Liturghie. În urma propovăduirii sale, Biserica din Alexandria a devenit o comunitate puternică. În scurt timp, Alexandria a devenit un centru de referinţă în teologia creştină. Înfiinţarea şcolii teologice alexandrine a dat roade încă din primele secole, prin reprezentanţii săi. Pentru primul Sinod Ecumenic de la Niceea, stâlpii ortodoxiei au fost episcopul Alexandru al Alexandriei şi diaconul Atanasie – Sfântul Atanasie al Alexandriei. Continuatori ai teologiei ortodoxe alexandrine au fost şi Sfântul Clement al Alexandriei, Origen şi, în mod magistral, Sfântul Chiril al Alexandriei. Nu trebuie uitată contribuţia monahismului egiptean, „patria rugăciunii şi pustiul sfinţeniei”, unde au luat fiinţă primele comunităţi monahale şi reprezentanţii săi, Sfântul Antonie cel Mare şi Pahonie, părinţii monahismului creştin.

Liturghia Sfântului Marcu

Ioan Marcu a fost discipolul Sfântului Apostol Pavel şi însoţitorul lui în prima călătorie misionară la Roma. O tradiţie admisă timpuriu relatează că Marcu a mers în Egipt, unde a întemeiat Biserica din Alexandria, încununându-şi viaţa cu moarte martirică în acest oraş.

Scriitorii bisericeşti îl arată pe Marcu drept primul episcop al Bisericii din Egipt şi îl socotesc autor al unei Liturghii care îi poartă numele. Această Liturghie a fost în uz în bisericile din Alexandria până în secolul al V-lea, când din cauza ereziei lui Dioscor, Patriarhul Alexandriei, Biserica egipteană s-a divizat. Poporul băştinaş (copt) a adoptat monofizitismul, iar Liturghia a fost tradusă în limba poporului – coptă. Credincioşii rămaşi devotaţi Bisericii Ortodoxe, numiţi melkiţi au continuat să întrebuinţeze la slujbele lor Liturghia Sfântului Marcu până în secolul al XII-lea, când aceasta a fost înlocuită cu Liturghiile bizantine. Bogăţia conţinutului, rugăciunile, imnele şi rânduiala vădesc influenţe ulterioare epocii în care a trăit Sfântul Marcu.

Ea a fost alcătuită în timpuri vechi, dar a primit multe îmbunătăţiri şi s-a fixat în scris probabil în secolul al III-lea, ori pe la începutul secolului al IV-lea. Datorită acestei realităţi, se poate spune că Sfântul Marcu este autorul sâmburelui din această Liturghie.

Vom reda în cele ce urmează rugăciunea centrală – epicleza, aşa cum apare în documentele secolului al IV-lea.

„Căci plin este cu adevărat cerul şi pământul de sfânta Ta slavă prin arătarea Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Umple Dumnezeule şi jertfa aceasta cu binecuvântarea cea de la Tine prin sălăşluirea asupră-i a Sfântului Tău Duh, căci Însuşi Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Împăratul a toate, Iisus Hristos în noaptea în care s-a dat pe Sine pentru păcatele noastre şi pentru toţi primind moarte în trup, împreună chemând pe Sfinţii Săi Ucenici şi apostoli, Pâine luând,

Poporul: Pâinea vieţii, care se pogoară din cer,

Preotul: Pâine luând în sfintele, neîntinatele şi nepătatele mâinile Sale, a căutat spre cer către Tine Părintele Său, Dumnezeul nostru şi a toate Dumnezeu.

Preotul: A mulţumit.

Poporul: Amin.

Preotul: A binecuvântat.

Poporul: Amin.

Preotul: A sfinţit, a frânt.

Poporul: Amin.

Poporul: Întru iertarea păcatelor, Dumnezeule; şi ne miluieşte pe noi.

Preotul: A dat sfinţilor şi fericiţilor Săi ucenici şi apostoli zicând:

Cu glas mare: Luaţi, mâncaţi.

Diaconul: Rugaţi-vă, preoţilor.

Preotul (cu mare glas): Acesta este trupul Meu, Cel ce pentru voi se frânge şi se dă spre iertarea păcatelor.

Poporul: Amin.

Preotul: Asemenea şi potirul după Cină luând şi amestecând vin cu apă, a căutat spre cer,

Diaconul: Caută spre noi şi ne miluieşte pe noi.

Preotul: A căutat spre cer către Tine Părintele Său, Dumnezeul nostru şi Dumnezeu a toate.

Preotul: A mulţumit.

Poporul: Amin.

Preotul: A sfinţit.

Poporul: Amin.

Preotul: A binecuvântat.

Poporul: Amin.

Preotul: A umplut de Duh Sfânt.

Poporul: Amin. Amin.

Poporul: Credem şi mărturisim şi [Te] slăvim, (că Tu eşti) Fiul Dumnezeului celui viu.

Preotul: A dat sfinţilor şi fericiţilor Săi ucenici şi apostoli, zicând:

Cu glas mare: Beţi dintru acesta toţi.

Diaconul: Iarăşi rugaţi-vă.

Preotul: Acesta este sângele Meu, al Legii celei Noi, Cel ce pentru voi şi pentru mulţi se varsă şi se dă spre iertarea păcatelor.

Poporul: Amin.

Preotul: Acestea faceţi întru pomenirea Mea; căci ori de câte ori veţi gusta din pâinea aceasta şi veţi bea din potirul acesta, moartea Mea veţi vesti,

Poporul: Moartea Ta, Doamne, o vestim şi învierea Ta o mărturisim şi o credem.

Preotul: Şi a Mea înviere şi înălţare veţi vesti până ce voi veni.

Ecfonisul: Ale Tale dintru ale Tale Ţie aducând de toate şi pentru toate…

Poporul: Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, [Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru].

Preotul se roagă (în taină): Stăpâne, Doamne, Atotţiitorule, Împărate mai presus de ceruri, moartea Unuia‑născut Fiului Tău, a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos o vestim şi fericita cea de a treia zi a Sa din morţi Înviere o mărturisim, înălţare cea la ceruri şi şederea de‑a dreapta Ta, a lui Dumnezeu şi Tatăl, şi cea de a doua înfiorătoare şi înfricoşătoare a Sa [venire]…

Poporul: Credem şi mărturisim şi slăvim trupul şi sângele Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos; umplând de bucurie şi veselie inimile noastre.

Preotul (urmează): Şi înfricoşătoarea Sa venire o aşteptăm, când iarăşi va să vină să judece vii şi morţii cu dreptate şi va da fiecăruia după faptele lui.

Cruţă-ne pe noi, Doamne, Dumnezeul nostru (de trei ori)

Poporul: După mare mila Ta (de trei ori).

Iar nu după păcatele noastre.

Preotul: Ţie, ale Tale dintru ale Tale daruri, s-au pus înaintea Ta, şi ne rugăm şi Te chemăm pe Tine, Iubitorule de oameni.

Poporul: Doamne, miluieşte [de trei ori].

Preotul: Trimite, dintru cele de sus sfinte ale Tale, din lăcaşul Tău cel gătit din sânul Tău cel mai presus de cuget, pe Mângâietorul, Duhul adevărului, Sfântul, Domnul, de viaţă făcătorul, Care în Lege şi prin Prooroci şi Apostoli a grăit, Cel ce pretutindenea este şi toate le plineşte, lucrând sfinţirea după a Sa voie, iar nu ca un slujitor, asupra celor pe care îi alege după bunăvrerea Sa: Unul în fiinţă, cu multe lucrări, izvorul dumnezeieştilor harisme, Cel de o fiinţă cu Tine, Care de la Tine purcede, împreună-şezătorul pe scaunul împărăţiei cu Tine şi cu Unul-născut Fiului Tău, Domnul nostru şi Dumnezeu şi Împărat a toate, Iisus Hristos,

Preotul: Să caute spre noi şi spre pâinea aceasta.

Poporul: Amin.

Preotul: Şi peste potirul acesta.

Poporul: Amin.

Preotul: Ca să le binecuvinteze şi să le sfinţească şi să le plinească ca un Atotputernic Dumnezeu.

Poporul: Amin.

Preotul: Ca Dumnezeu al credinţei celei adevărate,

Şi să facă pâinea aceasta Trupul.

Poporul: Amin.

Preotul: Iar [ceea ce este în] Potir, Sângele Legii celei Noi.

Poporul: Amin.

Preotul: A Însuşi Domnului şi Mântuitorului nostru, şi a toate Împăratul, Iisus Hristos.

Poporul: Amin.

Diaconul: Veniţi, diaconilor; împreună rugaţi-vă, preoţilor.

Preotul, ecfonisul: Ca să se facă nouă tuturor, celor ce ne le luăm cu credinţă, spre trezvie şi sănătate, spre înţelepţire, spre sfinţire, spre înnoirea sufletului şi a trupului şi a duhului, spre împărtăşirea fericirii vieţii veşnice şi nestricăciunii, spre slăvirea preasfântului Tău nume, spre iertarea păcatelor, încât şi întru aceasta, ca şi în toate, să fie slăvit, cântat şi sfinţit preasfântul Tău nume împreună cu Hristos Iisus şi cu Sfântul Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin”