Sfântul Nicolae – un oriental în Occident

Orient şi Occident. Două lumi. Două puncte cardinale. Două moduri de a trăi. De a respira. De a privi pe Dumnezeu. Unul înclinat spre filosofie şi mistică. Câteodată prea multă mistică! Celălalt mai cu „mintea”, adică mai înclinat spre cele practice. Câteodată aproape materialist! Două extreme. Unde suntem noi, creștinii români…? Cam pe la mijloc. Adică între Orient şi Occident…

A fost odată un măgar. Al lui Buridan, cel din Balcani. Şi trăia de o vreme bună, la o distanță egală de două căpițe de fân. Nehotărât din care să înceapă a mânca, a murit de foame la mijloc.

Da, cam asta ne paşte şi pe noi, cei aflați la întâlnirea Orientului cu Occidentul. Din fericire avem exemple de urmat, ce ne pot salva soarta. Oameni ce s-au sfinţit în Dumnezeu, şi prin dragostea  lor au unit cele două extreme: Orientul şi Occidentul.

Un astfel de OM a fost şi este Sfântul Nicolae. Ştiu că nu este început de decembrie, dar ziua de 9 mai ne aduce spre cinstire icoana celui mai iubit Sfânt al creştinătăţii. Iubit pentru bunătatea sa.

Sfântul Nicolae –  mirul iubirii lui Hristos

Multe dintre prezentările din mediul online, legate de Sfântul Nicolae, își încep argumentarea prin afirmația că „Moșul Nicolae” este un „presupus personaj istoric”. Din fericire pentru noi, avem dovezi istorice că Sfântul cel darnic chiar a existat, că a trăit printre oameni și că a lăsat mereu în urmă o dâră de lumină. Martirologiul Bisericii Romane, dar și Legenda Aurea, iar mai târziu Sinaxarul Marii Biserici din Constantinopol, toate atestă că, la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, în cetatea Mirei, actualul oraș turcesc Demre, a păstorit Sfântul Ierarh Nicolae. În plin veac de persecuții, când era un act de curaj să fii creștin, episcopul Nicolae s-a jertfit pentru mica sa turmă din cetate Mira. Amintirea vieți sale sfinte, care a trecut și prin încercarea închisorii, a rămas peste veacuri.

Ce au reținut credincioșii? Bunătatea sa. O bunătate dumnezeiască. Sinaxarul amintește mai ales de dărnicia sfântului. Cunoaștem cu toții o faptă săvârșită, se pare, încă din timpul vieții. Episcop fiind, a aflat de tragedia prin care trecea o familie din comunitatea sa. Din pricina sărăciei, un tată s-a hotărât să-și vândă fiicele ca sclave. Bunătatea episcopului Nicolae a făcut ca, fără să știe de unde vine ajutorul, tatăl să-și căsătorească fetele. Cu siguranță că au fost mai multe fapte și minuni, dar conștiința creștină a reținut-o doar pe acesta. Cu timpul, râul de minuni a început să curgă la mormântul și la biserica sfântului din Mira, vestea bunătății sale ajungând până departe.

Hotărârea Sfântului de a „petrece” în Occident

În timpul cruciadelor, creștinii apuseni au trecut și prin Mira, spre salvarea Ierusalimului. Întorcându-se, au povestit și celorlalți frați, minunile sfântului Nicolae Așa se explică faptul că, în momentul pierderii Asiei Mici de către bizantini, mai multe state occidentale și-au dorit moaștele Sfântului Nicolae.

În vremea împăratului grec Alexie turcii otomani, nou apăruți în istorie, au robit pământul creştin până la Antiohia şi Ierusalim. Au pustiit cu foc şi cu sabie toate cetăţile şi satele, bisericile şi mănăstirile. Pericolul se apropia şi de cetatea în care a trăit Sfântul Nicolae.

Evenimentul a fost notat într-o diplomă a arhiepiscopul Nicolae al Veneției din anul 1036, informaţia fiind apoi prelucrată în diferite variante a Vieţilor Sfinţilor din mediul slav: „Cu o dreaptă mânie ca aceasta a lui Dumnezeu pustiindu-se multe părţi greceşti de la răsărit, între care a fost şi Lichia, cu cetatea ce se numeşte Mira; a voit Domnul să se aducă cinstitele moaşte ale Sfântului Nicolae, plăcutului Său, din cetatea cea pustiită, Mira, în cetatea cea cu popor, care se numeşte Bari, şi care este în Italia. Iar aducerea acestor sfinte moaşte s-a făcut într-acest fel: Unui preot cinstit şi cucernic care locuia în cetatea Bari, i s-a arătat noaptea Sfântul Nicolae, zicându-i: Mergi şi spune poporului acestuia şi la tot soborul bisericesc ca, ducându-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moaştele mele şi, aducându-le aici, să le pună în această cetate a Bariului, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu; aşa voind Domnul Dumnezeul meu.

După vedenia aceasta sculându-se preotul, a mers în biserică şi a spus clerului bisericii şi la tot poporul arătarea Sfântului Nicolae, ce o văzuse în acea noapte. Deci degrabă au rânduit trei corăbii şi au ales nişte oameni vestiţi şi temători de Dumnezeu.

Deci, mai degrabă călătorind şi mai iute înotând, fiindcă vântul sufla cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu spre ajutorul lor, au ajuns în latura Lichiei şi au stat la malul cetăţii Mirelor şi, întrebând cu dinadinsul de biserica sfântului şi despre moaştele lui, şi-au luat armele, temându-se ca nu cumva să-i oprească pe dânşii cineva, şi au mers la biserică. Acolo, aflând patru monahi, i-au întrebat pe dânşii: Unde se află moaştele Sfântului Nicolae, că voim – ziceau dânşii – să ne închinăm lor. Iar monahii le-au arătat lor mormântul în biserică, întru care, ca sub un obroc, zăceau sub pardoseală în pământ, moaştele cele tămăduitoare ale arhiereului lui Hristos.

Deci barenii, dând la o parte pardoseala bisericii şi săpând pământul, au găsit racla sfântului; iar când au descoperit-o, au văzut-o plină de mir binemirositor, care izvorâse din cinstitele lui moaşte. Deci mirul l-au turnat în vasele lor, iar moaştele sfântului, luându-le preoţii cu bucurie pe braţele lor, le-au dus la corăbiile lor şi le-au pus cu cinste într-una din ele. Şi s-au dus cu dânşii şi doi monahi, iar doi au rămas la locul acela lângă biserică. Deci cu o bună neguţătorie ca aceasta şi cu câştigul cel fără de preţ depărtându-se de malul Mirei Lichiei în 28 de zile ale lunii lui aprilie, după o bună şi fericită călătorie, barenii au ajuns degrabă în cetatea lor într-o Duminică, în nouă zile ale lunii lui mai, la vremea Vecerniei.

Iar poporul cel din Bari, înştiinţându-se de venirea la dânşii a cinstitelor moaşte ale marelui plăcut al lui Dumnezeu, îndată au ieşit toţi întru întâmpinarea lor împreună cu episcopii, cu preoţii, cu monahii şi cu tot clerul bisericesc. Deci bărbaţi, femei şi copii, şi mulţimea a tot poporul, de la mic până la mare, cu făclii şi cu tămâie, cântau şi lăudau pe Dumnezeu, săvârşind cântări de rugăciune arhiereului lui Hristos. Şi luând cu bucurie şi cu cinste acea nepreţuită şi duhovnicească vistierie, au pus-o în biserica Sfântului Ioan Inaintemergătorul, care era lângă mare.”

Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni, cel ce ai unit Orientul cu Occidentul, roagă-te pentru noi!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s