S-au scris mii de pagini şi sute de tratate teologice despre suferință, despre răbdarea şi credinţa ce ne pot salva, despre greutățile pe care le înfruntăm zi de zi, despre asumarea Crucii…

Pagini. Mii de pagini. Dar toate rămân neputincioase şi doar în teorie, atunci, când tu dai de greu. Şi eu am citit multă literatură terapeutică – duhovnicească. Eram oarecum în temă. Dar când viaţa mi s-a răsturnat cu susul în jos, sincer, nu am ştiut pe unde să scot cămașa.

Nu mi-a folosit aproape deloc biblioteca despre suferinţă…

De ce? Acum, după liniștirea oarecum a furtunii, mi-am răspuns: am trăit într-un glob de sticlă şi nu am ştiut ce este viaţa adevărată. Mi-am permis să fiu „jucăş”…acum, vorba cântecului „ai cântat, acum joacă dacă poţi…Joc…pe loc…

Mă lungesc. Ideea este că, cel mai mare necaz este cel al tău. Cel pe care tu îl trăiești. Şi este o diferenţă enormă între teorie şi practică. Mai ales când toţi din jur te părăsesc. Cel puţin, în opinia ta.

În realitate, ai sigur o Persoană ce îţi este garantat alături! Citeam la Sfântul Paisie Aghioritul un titlu ce şochează: „Dumnezeu este DATOR sa te ajute”. Acum cred şi eu, că aşa este…

Dragostea „nebună” a lui Dumnezeu

Un anumit domn din Tesalonic a bătut drumul până în Athos, doar pentru a se sfătui cu părintele Paisie. A înfruntat vremea rea şi a bătut la uşa Panagudei. Cu zâmbet, bătrânul i-a deschis uşa. A pus apoi apă în ibric spunând „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”

„Când a fost gata ceaiul, l-a pus într-o cană şi mi-a dat-o. Aşa cum eram nervos şi agitat, am început să-i spun problemele mele. Starețul a zâmbit, a băut o înghițitură şi mi-a spus cu multă seninătate:

• Ei, şi de ce te neliniștești? Te va ajuta Dumnezeu!

Auzind aceste cuvinte, m-am mâniat încă şi mai mult şi cu îndrăzneala pe care o aveam faţă de el, i-am spus:

• Bine, Dumnezeu ajută o dată, ajută de două ori. Dar, este dator să ajute mereu?

Atunci m-a privit cu seriozitate şi mi-a spus ceva care m-a trăsnit pur şi simplu.

• Da, este dator!

Mi-a dispărut acea stare de nervozitate, m-am liniştit şi în sufletul meu s-a așternut pacea şi binecuvântarea. Aveam însă o nedumerire pe care i-am spus-o starețului:

• Bine, dar de ce Dumnezeu este dator să ne ajute?

Iar răspunsul pe care mi l-a dat, numai cineva care se simte copil al lui Dumnezeu şi are îndrăzneală la El, ar putea să îl dea

• Precum tu, care ai copii, te simți acum obligat să-i ajuţi şi să vii aici de la kilometri pe un astfel de timp, pentru că te neliniștești pentru ei, tot astfel şi Dumnezeu, Care ne-a făcut şi ne iubeşte ca pe nişte copii ai săi, se interesează şi El de noi. Simte nevoia să ne ajute. Da, este dator!”