De două mii de ani, Hristos se jertfeşte neîncetat pe dumnezeiescul Altar – din coasta Sa cea străpunsă izvorând viaţa întregii lumi. Acest caracter de jertfă nesângeroasă este trăit în Orient în mod sângeros, în cel mai serios sens al cuvântului.

De patru ani plângem dimpreună cu fraţii din Orient. Sau măcar ne prefacem că ne pasă. De patru ani citim despre cele mai multe atacuri asupra comunităţii creştine din câmpia Ninive, din Irak. Vă închipuiţi biserica dumneavoastră, din cartierul sau satul dumneavostră atacată în timpul dumnezieştii Liturghii?

Pentru că la fraţii noştri irakieni, cam aşa s-a întâmplat în marea majoritate a cazurilor. Au fost distruse majoritatea bisericilor din oraşul Mosul şi din împrejurimi. Dureros este faptul că au murit foarte mulţi creştini, despre care sursele occidentale au refuzat să scrie.

Liturghie şi lacrimi

De la invazia forțelor coaliției internaționale în Irak (2003), populația irakiană civilă s-a confruntat cu violențe îndreptate mai ales împotriva creștinilor. Anterior celui de-al doilea război din Golf, creștinii constituiau circa 4-5% din populație – aproximativ un milion- dintre care 70% caldeeni, iar restul catolici sirieni, ortodocși sirieni, asirieni afliați Bisericii Răsăritene, precum și armeni, protestanți, greci de rit de ortodox și catolic, copți, latini și anglicani. Majoritatea era concentrată în Baghdad, Mosul și Basra, iar restul, în orașe și state din zona Mosul și din Kurdistan.

În zona Ninive locuia cea mai mare parte a populației creștine din Irak. Locuiau pentru că a venit peste ei furtuna numită astăzi Stat Islamic. Dincolo de violențele care au afectat, după 2003, societatea irakiană în ansamblul său, creștinii irakieni au fost supuși atacurilor musulmanilor sunniți și șiiți radicali, precum și intimidării din partea kurzilor, existând inclusiv percepții conform cărora se viza eliminarea prezenței creștine din Irak, în vederea întemeierii unui stat islamic.

Mai mulți clerici au fost răpiți, unii dintre aceștia torturați și eliberați contra unor răscumpărări consistente. În plus, au existat cazuri în care preoţii creştini au fost asasinţi chiar pe treptele bisericilor.

Kurdistanul – refugiu pentru creștinii din Irak

Au trebuit să aleagă. Să moară ori să plece. Au strâns bruma de avere într-o sacoşă de rafie. Şi-au pus Hristosul ăn bagaj şi au căutat un loc în care să-şi slujească Liturghia. Kurzii au fost, de-a lungul, timpului gazde ospitaliere pentru creștini, cu atât mai mult cu cât zonele muntoase din Kurdistanul irakian au reprezentat un loc de refugiu pentru aceștia în condițiile persecuțiilor din partea musulmanilor. Au fost reconstruite mai multe sate, biserici și mănăstiri creștine, concomitent fiind construite altele noi. Astfel, securitatea relativă oferită de această regiune a atras multe familii creștine relocate din Baghdad, Mosul și Basra.

Regiunea din nordul Irakului, securizată de combatanții kurzi, a primit zeci de mii de creștini începand cu 2003 și continuă să îi primească, oferindu-le drepturi egale cu cele ale locuitorilor kurzi.

Până în 2003, Kurdistanul irakian primise 30.000 de creștini, cifră care s-a triplat în șapte ani, astfel încat în prezent există circa 100.000 de caldeeni  și sirieni  care locuiesc într-unul din cele trei guvernorate ale Guvernului autonom al Kurdistanului: Erbil, capitala Kurdistanului irakian, Dohouk, în nord, și cel din Suleimaniya, în sud.

 În fiecare lună, noi familii care fug din Bagdad vin să se instaleze în Kurdistan. Primul motiv al acestei deplasări a creștinilor în regiunea Kurdistanului este siguranța.

Crucea sta pe străzile kurzilor precum troiţele în Bucovina. Nu este asta o minune?