Pomeniri la mormintele celor dragi. Soarele arde. Forfotă în cimitir. „Hai, părinţele, că am un bebeluş acasă şi nu mai pot sta în cimitir, spune o doamnă cu mânecile suflecate. Peste o oră după slujba oficiată, încă nu plecase spre casă…

Rugăciunea este pusă pe rapid.  

Ajungem la bunica Ioana. Are totul pus pe mormânt, dar încă se foieşte: „Sfinţia ta, te rog să nu mă grăbeşti. Să desfac totul din sacoşe, ca să fie primit în faţa lui Dumnezeu”. Părintele face feţe, feţe… „Lasă, bunică, binecuvântarea trece şi prin plastic şi prin pungă”.

Trăim într-o epocă a certitudinii. Vrem să pipăim. Totul. Să punem mâna, este argumentul suprem. „Am văzut cu ochii mei”, nu are contracarare în ochii nimănui. În toate domeniile. De mult ori şi în relaţia noastră cu Dumnezeu, vrem să pipăim. Şi în mila Sa cea mare, ne-a dat de pipăit duhovnicescul: icoane, Sfinte Moaşte, veşmintele cu care, îmbrăcaţi fiind, clericii sfinţiţi îndrăznesc a ridica palmele la Cer, adăugându-se minunile ce le întâlnim la orice pas duhovnicesc al vieţii noastre.

Numai că, se pare, veacul pipăitului, al certitudinii, se apropie de apus.

A apărut epoca Wi-Fi

Din nimic, prin nimic, te conectezi la Univers. Eşti la un clic distanţă de orice informaţie ai gust. A fost nevoie de avansarea tehnicii, să ne dăm seama că există lucruri nepipăibile, dar care să existe, să vieze, să lucreze.

Nu, nu este o noutate tehnologia Wi-Fi. De peste două mii de ani, creştinismul vorbeşte depre harul lui Dumnezeu ce lucrează în viaţa noastră. Nu îl vedem, precum conexiunea Wi-Fi, dar îi simţim prezenţa în viaţa noastră. Din plin.

„În vremea aceea, când a intrat Iisus în Capernaum, iată că s-a apropiat de dânsul un sutaş, rugându-L şi grăind: Doamne, servitorul meu zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se. Iisus i-a zis: voi veni şi-l voi tămădui. Dar sutaşul, răspunzând, a zis: Doamne, eu nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi se va tămădui servitorul meu; căci şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i zic acestuia: du-te, şi se duce; şi celuilalt: vino, şi vine; şi servitorului meu zic: fă aceasta, şi face. (…)

Auzind acestea, Iisus S-a minunat şi a zis celor care veneau după Dânsul: adevărat vă spun vouă: nici în Israel n-am găsit atâta credinţă.”

Wi-Fi duhovnicesc. Despre asta ne învaţă sutaşul din Capernaum.  Atât de mare era credinţa sutaşului în puterea lui Hristos, încât acesta nu considera absolut necesară prezenţa fizică a Domnului, langă cel bolnav. Spune Mantuitorului că este de ajuns să rostească un cuvânt, ca sluga lui, apropiatul său, să fie vindecat. Atât de mult crede, încât ştie că Cel care se află în faţa lui are atâta putere, încât poate să vindece un bolnav, fără să-l vadă sau să cunoască boala acestuia.

Dar sutaşul nu se opreşte aici; el explică acum lui Hristos, cum anume crede el: „Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face”.

Avea sub ascultarea lui o sută de soldaţi, în vreme ce el însuşi era la ordinele altor o sută! Cei de sub comanda sa, trebuiau să facă ce spune el. Şi dacă atâţia oameni se supuneau cuvântului unui sutaş, cum să nu se supună toate lucrurile, Cuvântului lui Dumnezeu?

Pentru că Harul lui Dumnezeu trece prin cele ale firii. Şi prin punga bunicii Ioana.

Şi de îndată fu tămăduită sluga”. După măsura credinţei sutaşului: „fie ţie după credinţa ta”, i-a spus Hristos.

Sutaşul a dobândit harul! Şi nu a avut nevoie de router, Wi-Fi ori cablu. Doar de credinţa sa sinceră şi totală! Sinceritate şi Simplitate. Atât!