Am fost învățați încă de la grădiniță că a fi competitivi este un lucru bun. A ținti tot mai sus, nu este doar un priincipiu de marketing. Pentru că avem tendința de a ne ocupa cu găinării, lucrurile mici și mărunte, ne ocupă timpul, zi de zi. Chiar și în cele ale sufletului. Așa ne îndeamă părinții – să țintim tot mai sus, patria noastră fiind Cerul și Împărăția Liturghiei. În cuvintele Sfântului Andrei Criteanul, putem deveni neguțători de lucruri mari.

”Priveghează, suflete al meu, fă-te mai bun, ca să câștigi făptuirea împreună cu cunoștința; ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu și să ajungi în contemplație norul cel neapus și să te faci neguțător de lucruri mari”.

Prin Triod, părinții imnografi ne amintesc că, atât timp cât suntem în trup, vor exista mereu ocazii de cădere sau de îndepărtare de țelul mântuirii. De aceea, creștinul încearcă să permanentizeze pocăința, să o transforme în proces continuu în care el îl caută din ce în ce mai mult pe Hristos, își înțelege mai profund starea și o deplânge, dar vede, totodată, iubirea dumnezeiască și Îi cere cu nădejde să-i dea harul pentru a se ridica din nou. Între lacrimile pentru păcate vărsate, precum vameșul, și bucuria întâlnirii lui Hristos înviat, pocăința este reînnoită în fiecare moment al vieții.

Toată grija noastră trebuie să fie cum să ne curăţim sufletul, cum să îl modelăm după voia lui Dumnezeu. Mântuirea sufletului nostru nu este o joacă. Nu ne putem juca cu sufletul nemuritor. Suntem muritori cu trupul şi suntem în trecere pe pământ, într-o zi vom pleca la cele veşnice, la Dumnezeu.

Prin urmare, când sufletul omului se obişnuieşte cu cele ale lui Dumnezeu, prin rugăciune şi viaţă virtuoasă, atunci simte mulţumire şi siguranţă, Îl simte pe Dumnezeu înlăuntrul său. De aceea trebuie să ne însușim calitatea de neguțător de lucruri mari. Lucrurile mici să rămână cu cele mici. Cele mari, înalte, vrednice de dorit, să ne fie cale spre suirea Împărăției!