Românitate, românism, înromânire. Unde îi găsești pe români, când sunt departe de casă? La biserică, cu siguranță. Și în magazinele Lidl. Pentru că sunt mai ieftine, în UK. Dar cel mai sigur, pe români, îi găsești la Sfânta Biserică. Cu toate ale lor. Cu bune și cu rele. Biserica Ortodoxă Română, la nivel oficial, se mândrește cu diaspora. Însă realitatea din teren, este cu totul și cu totul alta. Pentru că românul plecat după un codru de pâine, la zări de casă, nu este o cifră, un număr statistic pe o foaie, în birourile Patriarhiei. Este un creștin, cu nevoi, cu doruri, cu dragoste de Liturghie, cu bucurii și cu multe nemulțumiri.
Ar fi interesat de observat, o duminică rece de februarie, într-o Londră a cărei umezeală îți trece prin oase. Să vezi părinți, cu un copil în brațe, altul de mână și celălalt în burtică, cum stau afară, până la vremea împărțirii Euharisticului Hristos! Căci în biserică nu este loc, dacă sosești după ora 8.30…
Cât durează împărtășitul? La două sau trei Potire, mult peste o oră!
Da, românii au răbdare. O fi din istorie, nu știu, dar dorul de Potir îi face să uite de frig și de ploaie. Vin cu evlavie. O evlavie, pe care, eu personal, nu am văzut-o în țară.
Stau relativ aproape de mâna părintelui ce împarte Viața cu lingurița: Se împărtășește, roaba lui Dumnezeu Maya…
Are ochii albaștri și zulufi de lumină. Este pui de român și o cheamă Maya. Stau și ascult câte o oră, nume de copii. Și mă întristez. Pentru că rar aud un nume sfânt și sfințitor. Ioan, Luca, Matei, David, apar. Mai des. Însă majoritatea pruncilor, poartă amprenta locului de unde au ajuns părinții în Marea Britanie: Italia, Spania, Cipru sau Portugalia. Giovanni. Juan. Ricardo. Roberto. Grazia. Monica. Lucilla. Estera.
Păi, cine-şi mai botează acum copilul Ion, Gheorghe, Dumitru sau Nicolae? Mai nimeni. Cît despre Ilie, Visarion, Zaharia sau Mina, Procopie ori Mercurie, nici pomeneală. Mihail supravieţuieşte sporadic, văduvit de l-ul final, iar pe Gavriil îl mai aflăm doar în buletinele unor venerabili pensionari. Acum se plimbă în cărucior şi foşnesc din pamperşi cei cu prenume exotice, de telenovelă, precum Armando, Antonio, Gilbert, Lorena sau Lambada, iar dacă vreun Vasile se încăpăţînează ca finul să-i poarte numele, părinţii, mari fani de producţii sud-americane, adaugă repede un Denis sau un Gerald, ca să pice şi pe-a lor, şi toată lumea să fie mulţumită.
Demonstrat prin cercetări, este faptul că de la epocă la epocă, românii au fost influențați în a-și numi copii, după contextul socio-economic.
Începând încă din epoca comunistă ce era reticentă la numele Sfinților din calendarul strămoșesc, funcţionarii de la Starea Civilă făceau cîrcei la mînă completînd certificate de naştere pentru Cătălin, Călin, Codruţ, Alin, Cristian, Cosmin, Răzvan sau Ciprian, secondaţi de Oana, Raluca, Ioana, Ramona, Alina, Andra sau Loredana. Cînd striga cîte-o bunică în drumul prăfuit, „Cătălin, treci în casă!“ sau „Loredana, hai la masă!“, se golea locul de joacă. În vremea când Nadia era campioană, campion era și numele în registre.
A trecut vremea și a venit libertatea. Filmele dar mai ales seriale TV, au adus cu ele „cinematografierea“ prenumelor de la oraşe şi sate. Aşa au apărut Pamela şi Boby, Isaura sau Elvis. Cel care a bătut recordul şi a rezistat cel mai mult în timp a fost Gianni. A lăsat drept amintire prin spaţiul nostru mioritic o mulţime de Giani, Geany, dar, mai ales, Gianine sau Geanine. Noroc cu Florin Piersic, că altfel nu mai aveam pe cine felicita de Florii. Aşa mai dai de cîte-un Florin sau Florian ori de o Florină.
Conform legii, fiecare părinte are dreptul să-i spună copilului cum pofteşte. Chiar şi cuvintele de ocară de pe garduri au liber acces în certificatul de naştere. Dar, dacă o telenovelim în continuare cu botezatul, s-ar putea întîmpla ca bunicii noștri să fie strigați la poartă: badea Ramon-Felipe, a venit pensia…
JURNAL DE MIGRANT 
Hahaha. Tare aia cu badea Ramon-Felipe. Am observat si un trend la britanici cu nume noi si totusi raman in stil englezesc, cu exceptia celor bogati si aroganti care mai dau cate un nume frantuzesc copiilor.
ApreciazăApreciază
“Însă majoritatea pruncilor, poartă amprenta locului de unde au ajuns părinții în Marea Britanie: Italia, Spania, Cipru sau Portugalia. Giovanni. Juan. Ricardo. Roberto. Grazia. Monica. Lucilla. Estera.” Monica este un vechi nume romanesc, de mare traditie. Multi parinti din sectele neoprotestante isi numeau fetele Estera, pentru ca e nume biblic. Toate cele bune!
ApreciazăApreciază