Oamenii Pâinii sau cum înmulțea bunica pâinea?

Nu îmi amintesc când am vorbit ultima dată cu ea. Nici măcar ultimele sale cuvinte. Îmi amintesc, doar că la bunica mirosea a pâine coaptă.

Avea mâini moi, bunica. Brăzdate de vremuri și de munci, însă din acea asprime s-au născut cele mai fine mângâieri ale copilăriei.

La bunica în bucătărie era întotdeauna cald și mirosea bine. Și avea candela aprinsă și busuioc la icoana cu ștergar. Avea o soba de fier, cu rolă. Și pat la geamul dinspre drum. Mi-era cald și bine și liniste. Cu muntele în față, căsuța părea de turtă dulce.

Nu avea multe bunătăți. Era o simplitate ce te copleșea. Fragi cu zahăr. Sau zmeură pe săturate. Sau dulceață de soc. Dar nimic nu se compara cu pâinea. Mirosul te pătrundea până în citoplasma ultimei celule a propriei persoane.

Era pâinea de duminică. Pâinea ce și-o învelea în ștergarul alb și care lua calea Bisericii, a doua zi.

Acele dimineți, în care ea se trezea pe la cinci, își lua sfioasă Ceaslovul, așeza candela și citea șoptit, ca să nu ne trezească, încă îmi par desprinse din povești. Sunt momente în care mă întreb dacă am trăit toate astea sau doar le-am visat. Mirosul de pâine coaptă care-mi stăruie în cap, mă face să cred că nu a fost doar vis.

Biserica avea doi coți și o palmă. Era închinată Sfântului Ilie – cel cu făina și cu uleiul care nu s-a sfârșit până ce Domnul a poruncit cerului să plângă peste Israel. Din gentuța de vinilin maro, bunica scotea sfioasă ștergarul cu una din pâini și o așeza pe masa „de mulțumire”. Apoi lua două paie de lumină și o altă pâine o dădea Domnului, la Prestol.

  • De ce faci așa bunică?
  • Așa înmulțește Domnul pâinea!

„Se frânge și Se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frânge și nu Se desparte, Cel ce Se mănâncă pururea și niciodată nu Se sfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc îi sfințește”.

Cu mâna sa omenească, preotul frânge dumnezeirea ascunsă în pâine. Același Hristos, nu Altul, se face Pâine, ca să ne fie nouă hrană de toate zilele. Pentru că pâinea deschide orice gură. Doar fandosiții vor spune astăzi că „eu nu mănânc pâine”.

Trăim într-o cultură a pâinii. Pâinea este probabil alimentul cu cea mai mare încărcătură sacră. Aliment cu origini străvechi, pâinea a însoţit întreaga istorie gastronomico-culturală a neamului omenesc. De la controversata pâine din prezent, plină de afânători şi „e-uri” nocive, la pâinea coaptă a bunicii, şi de la lipiile din Orient la pâinile înmulţite de Hristos, acesta este alimentul care a marcat cel mai puternic evoluţia lumii.

Nu am știut că, „companion” vine din latină – și înseamnă „cel cu care împarţi pâinea”. Însă mereu am crezut că minunea înmulțirii pâinilor făcută de Hristos, nu s-a sfârșit. Și nici nu se va sfârși vreodată. Crește de la zi la zi, cu fiecare dumnezeiască Liturghie. Pentru că Liturghia nu este altceva decât prezența reală a lui Hristos, este drept ca Pâine și Vin, în mijlocul comunității Sale, în mijlocul alor Săi.

Nu este fantezie și nici exagerare. La propriu, Hristos înmulțește pâinea Liturghie de Liturghie. În diaspora Occidentală, dacă nu ai ce mânca, te duci duminica la prima biserică românească de care ai auzit. Și garantat vei mânca. De ce oare amărâții cetății, stau la cerșit pe lângă catedrală? De ce nu se duc să stea lângă cazinouri ori restaurante?

Pentru că la Biserică vin oamenii buni, oamenii care știu a da un colț de pâine. Oamenii Pâinii. Mitropolitul Sfânt, Iosif al Moldovei, dădea fiecărui sărac ce îi ieșea în cale, cel puțin bani de o pâine.

Fiecare dar pe care-l aduc oamenii la întâlnirea cu Hristos, la biserică, oricat de mic sau de puțin ar fi el, când se binecuvântează, devine o mare bucurie pentru cei mulți. În simplitatea unei bucăți de pâine, stă de multe ori dulceața Raiului. Parcă nu ai mâncat nimic mai bun, pentru că este din pâinea înmulțită proaspăt de către Hristos Domnul.

Bucurie era apolisul Liturghiei. Pentru că puteam gusta din pâinea ascunsă sub prosop. O felie, pentru că porțiile noastre erau acasă. Ne punea să așteptăm în fața unei punți, când ea trecea cu gentuța, la baba Ileana, peste apă. Și se întorcea bunica, cu gentuța goală. Doar cu ștergarul. O mărturie că Hristos și astăzi înmulțește pâinea noastră cea de toate zilele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s