Elada îndoliată – A FI sau A AVEA?

Ieri seară, la întâlnirea zilei cu noaptea, m-am întâlnit la pas, cu o minune. Un bunghișor – zis popular, Erigeron – zis științific, a scos capul prin asfaltul încins al Londrei. Atât de firav, chiar plăpând aș zice, a învins duritatea de rocă a bitumului amestecat cu ciment. Am stat îndelung a-l privi. Aș fi dorit totuși să-l întreb: cum ai reușit, frate? Cum noi, chipul lui Dumnezeu, ne predăm la prima bătălie a vieții, și tu, bunghișorul, firavul, ai străpuns asfaltul încins. De soare. De zgomot. De indiferența noastră.

Mi-a răspuns tainic.

Am avut de ales între A AVEA și A FI! Și am ales să FIU! Puteam renunța la luptă, optând pentru a avea pace, liniște, odihnă, în Raiul Florilor. Dar am ales să fiu, acolo unde m-a răsădit Dumnezeu.

…

E doliu în Grecia.

Pârjolul și-a arătat din nou supremația. La doar câteva sute, chiar zeci de metri de mare, de răcoarea Mediteranei, oameni au murit îmbrățișați pentru veșnicie. Suntem atât de fragili…

Au murit mulți care au rămas în casele lor crezând, poate, că au construit imobile solide, că lor nu li se poate întâmpla nimic. Au murit oameni care, probabil s-au întors în casele lor și au pierdut timpul încercând să salveze obiecte și au părăsit casele prea târziu, au murit oameni care s-au urcat în mașinile lor ce ating suta în câteva secunde, sperând să ajungă mai repede la mare.

Au supraviețuit foarte mulți dintre cei care, la primul semn de răbufinire a naturii au plecat spre malul mării, fără să le pese că rămân numai cu hainele de pe ei și cu ce aveau prin buzunare sau poșete.

Au ales să FIE. Cu prețul a ce le-a mai rămas – tocmai viața.

Ceilalți au ales să aibă. Stabilitate, siguranța zilei de mâine, bunurile familiei, ratele la mixer și congelator, diplomele din ramă, cariera fulminantă și bijuteriile bunicii. Au ales A AVEA.

Știu, nu este moment a-i judeca, ci a ne ruga pentru odihna cu drepții și cu Sfinții Eladei, dar nu are cum să nu te pună pe gânduri și să nu te întrebi: tu dacă ai fi în situația lor, ce ai alege?

Sigur, ușor spunem – viața. Însă mi-o amintesc pe bunica de pe tată – femeie evlavioasă și credincioasă, cu mintea întreagă, cum, în noaptea inundațiilor de prin 90, a ales să rămână în casă – avutul ei din moși – strămoși. Noi am fugit pe vârful dealului și am stat sub o pelerină de cauciuc verde, cu Ceaslovul și cu o iconiță în brațe. A ales A AVEA.

S-a pocăit, pentru că i-a dăruit Dumnezeu zile. Din acest motiv, nu judec pe cei care au ales A AVEA.

Pentru că A AVEA constitue o funcție normală a existenței noastre, în sensul că, pentru a trăi trebuie să avem lucruri, obiecte, ceva de care să ne agățăm traiul zilelor. E normal, toți vrem o casă, o mașină, să avem o muncă, sa mâncăm, să avem ce pune pe masă la prunci. Dar de multe ori, de prea multe ori, raportul între A AVEA și A FI, se răstoarnă. Și toată viața noastră se răstoarnă. Pentru că această goană după „a avea“ ne îndepărtează de la „a fi“.

A FI nu este ceva tocmai ușor și simplu. A AVEA este o cale accesibilă. Ba chiar plină de flori și recompense.

Deși par la îndemână, cărările înguste ale lui A FI, sunt greu de recunoscut. Și de regăsit. Nu este simplu să remarci lucrurile bune care ţi se întâmplă, darurile pe care Dumnezeu ţi le trimite în viaţă pentru a te mângâia: un telefon de la persoana dragă, cafeaua de dimineaţă sau tramvaiul care te aşteaptă încă 15 secunde în staţie. Pentru că este mai ușor a crede că toate ni se cuvin. Și așa este normal să se întâmple.

Sincer, nu știu ce aș fi ales. Acum din liniștea biroului, aș spune că aș alege A FI, dar nu garantez că în practică lucrurile s-ar fi întâmplat întocmai. Cei care acum trei zile în Attica au ales A FI, sunt acum în propria lor viață. Dată cu totul peste cap, dar în viață. Mai au o șansă. Poate ultima?

…

Elada ne-a dat o lecție. Tragedia asta îi va apropia foarte mult pe greci, unii de alții, mai mult și mai mult, în filetismul lor caracteristic. Suferința abătută asupra unui popor, uneşte acel popor. Elada este un neam puternic, ancorat într-o istorie glorioasă…vor trece ei şi peste aceste momente. Va renaște Elada din cenușa durerii. Precum bunghișorul de cu seară!