CEO, Manager, catering, makes sense, networking, a te “focusa”, a targeta, Know-how, boss, finish, speaker, sponsor, hobby, fast-food, designer, top, casting…Sunt cuvinte pe care generația noastră nu mai face eforturi ca să le înțeleagă. Pentru că am crescut cu ele, pentru că suntem generația cu limbaj corporate înfipt până în AND.  Ieri la telefon, un conațional de malul pe Bahluiului își încheie conversația cu mine printr-un uimitor: „Bine bosulică, rămâne cum am stabilit”

Termenii enumerați mai sus, absolut toți, au corespondenți în limba română, pentru că, slavă Domnului, ne-au lăsat strămoșii și părinții un tezaur incredibil și greu măsurabil – pe românește, avem o limbă bogată.

Limba noastră aur poartă, dar noi plătim tribut voluntar și gratuit, limbajului corporate. Ar fi în regulă, dacă l-am folosi doar în sfera activităților profesionale. Dar să deschidem un pic rețelele de socializare: câți dintre noi nu am avut măcar un prieten care la poza cu iepurașul,  nu au scris „Happy Easter?”

Cu siguranță știți persoane care vorbesc romgleza. Viața lor este toată în romgleză, chiar dacă au sau nu prieteni în străinătate, chiar dacă lucrează sau nu într-o firmă străină. Pur și simplu, ei știu limba engleză și trebuie să arate asta oricând, oricui. „La Multi Ani cute, pretty, funny Mary!”  

Dar cine oare ne-a pus „pre” noi judecători peste frații noștri vorbitori de limbă părintească? Vorba cântecului: „Eminescu să ne judece!”

Însă limba română, până la Eminescu a avut alți și alți părinți de seamă. Mie îmi vine să spun altfel: „Mitropolitul Varlaam să vă judece, cu judecata dragostei sale pentru limba română pentru care și-a jertfit viața, așa cum se mistuie o lumânare în sfeșnic!”

 

Prima carte românească de învățătură

 

Chiar dacă mulți factori formatori de opinie neagă sau trec cu vederea acest lucru, istoria cărții, a scrisului, a tiparului, a lecturii în limba română, s-au născut în sânul Bisericii. Cum am putea vorbi despre o istorie a culturii românești, fără prima carte în limba română, în adevăratul sens al cuvântului?

Da, la Iași, un om luminat a avut curajul să scoată din teascurile tiparniței o carte nici în greacă, și nici în slavonă – limbi ce se foloseau în administrație și cult – ci în limba română. La Iași, între anii 1641-1643, Mitropolitul Varlaam al Moldovei a editat „Carte românească de învățătură (la) dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svenți mari. Cu zisa și cu toată cheltuiala lui Vasile Voievod și domnul Țării Moldovei. Din multe Scripturi tălmăcită din limba slovenească pre limba românească de Varlaam mitropolitu de Țara Moldovei”.

 

Varlaam – primul mare prozator al limbii române

 

Sfântul Varlaam a lăsat o carte adaptată la nevoiele sufletești ale credincioșilor români, îmbrăcată într-o formă stilistică proprie, dar mai ales într-o frumoasă limbă românească.

Deși cuvintele slave încă sunt prezente în textul mitropolitului Varlaam, această primă carte românească tipărită se poate citi cu mare ușurință și astăzi, după aproape 400 de ani de la tipărire – bineînțeles, dacă se cunoște cât de cât alfabetul chirilic. Însă, dincolo de grafie, găsim un grai românesc plin de farmec. Din acest motiv, istoricul George Ivașcu l-a numit pe Mitropolitul Varlaam al Moldovei drept primul mare prozator al limbii române.

Ca să ne dumirim și să ne delectăm, vom prezenta șapte icoane ale limbii române. Ale limbii adevărate. Vă rog luați în calcul că textele ce vor urma au fost scrise pe la 1641. Pe când nici măcar DEX-ul nu exista.

Deci, să ne bucurăm de o dulce limba română:

„Dintru cât s-au îndurat Dumnedzău dintru mila Sa de ne-au dăruit, dăruim și noi acest dar limbii românești, carte pre limba românească, întâiu de laudă lui Dumnedzău, după aceia de învățătură și de folos sufletelor pravoslavnici (…) limba românească n-are carte pre limba sa (…) ca un datornic ce sânt lui Dumnedzău, cu talantul ce mi-au dat, să-mi pot plăti datoria măcar de cât, până nu mă duc în casa cea de lut a moșilor miei.”

„Unde se aude  între oameni de un izvor bunu, pururea curgător, acolo venind mulți, se răcoresc și unde-și răspândește soarele razele sale, acolo întuneric nu se arată, iar Acela loc este Beserica lui Hristos Dumnezău.”

„Să nu iubim altă nimica, mai vârtos decât pe Hristos, nici casa, nici satele, nici avuția, nici odihna trupului și să ieșim din gâlceava păcatelor și din vălușagurile pohtelor lumii, ca acela ce se aprinde cu focul liubovului lui Hrisos, acela nimica greutate nu simte în acestă lume, să-l poată despărți de Dumnezău.”

„Zise Domnul pilda aceasta: doi oameni intrară în beserică să se roage. Unul fariseu și altu vameșu.”

„Precum trupul se ține cu hrana, așișderea și sufletu cu dumnezăieștile cuvinte se hrănește și crește, curățindu-se de spinu și înfloridu rodurile cele bine plăcute lui Dumnezău și nouă poporenilor. Căci omul după rodu se cunoaște, ca și pomu celu bunu.”

 

„Domnul Dumnezău, Ziditorul și Făcătoriu, a toată lumea, dintâiu a făcut pe Adam cu toate darurile, împodobit frumos, și toate i-a dat pre voia lui. Datu-i-a minte slobodă, nimeni să nu biruiască cu mintea și voia luiu. Dar el, nici pre aceea nu a ținut, ci a călcat învățătura lui Dumnezău, pentru că așa este omul: grabnic la cele plăcute, leneșu la cele duhovnicești.”

„Sfîntul Mucenicu Tiron cauta grăbitu într-o pădure un balaur și negăsindu-l se culcă sub un copac. Fu grabnicu trezitu de o muiere giupîneasă care-i spune unde se pitea fiara cea înspăimântată.”

„Dintru cât s-au îndurat Dumnezeu, dintru mila Sa ce mare de ne-a dăruit, dăruim și noi acest dar limbii românești, carte pre limba românească, întâiu de laudă lui Dumnezău, după aceea, de învățătură și de folos sufletelor, iar voi să o primiți nu ca pre un lucru pământesc, ci ca pre un odor ceresc. Și printrânsa cetind, pre noi pomeniți și întru ruga voastră, pre noi nu uitați. Hiți sănătoși!”