Cum să traduci omenia? Cine este mai omenos decât altul? Cum facem să fim omenoși? Poate, omenie este atunci când trăieşti frumos cu tine, dar mai ales cu ceilalți cu care te înconjori.

Să fie doar manifestarea de a fi ospitalier, o gazdă bună, ori o persoană onorabilă și cuviincioasă?

De o săptămână plânge cerul la Londra. Cu lacrimi dese și reci precum Nordul din care s-au zămislit. Un frig ce trece de oase și ți se oprește între citoplasma și nucleul fiecărei celule din corp. Un frig ce te face cel mai harnic om din lume. Ca să te încălzești.

La metrou, în plin centru, te întâmpină oamenii străzii. Dorm pe cartoane. Îi binecuvintez în trecere. Și mă minunez în fiecare dimineață de modul lor de a-și organiza viața. O viață foarte urbană, dar foarte acasă. Primul culcuș, proprietate a unei doamne, este un pat în toată regula: cu saltea, cu lenjerie, pernă și plapumă. Pat pe care îl găsesc uneori făcut. Cum este să locuiești la metrou și să-ți faci patul dimineața și apoi să îți servești cafeaua?

După colț, locuiește, mai smerit, un domn. Doar niște cartoane îi slujesc drept așternut și se acoperă cu haina. Îi rămân doar picioarele afară. Aproape că îl plouă pe pantofii scofâlciți.

Este ca un ritual: când nu îi găsesc, mă întreb pe unde colindă?

Ieri a fost un record de frig și ploaie. De să nu scoți nici măcar pisica afară. La metrou am găsit o imagine pe care nu am cum să o uit – doamna îl primise în pat pe vecinul de pe cartoane. Îl învelise cu aceeași grijă cu care o bunică își învelește nepoții. Pe scurt – OMENIE!