Miezul lui octombrie la Iaşi. Întunericul se lasă pe coline. Dar, nu peste tot oraşul, căci centrul istoric se umple de lumină…

Catedrala bătrânelului Iosif Naniescu, se preface în caleașca Cenușăresei ce o petrece pe tânăra zdrențăroasă la petrecerea luminoasă de la curtea împăratului. Doar că Cenușăreasa noastră este tocmai Sfânta Parascheva. O altfel de prințesă. De la zdrențe și cenușa ostenelii în cămara plină de lumină a Raiului. O altfel de Cenușăreasă – o copilă ce a lăsat totul pentru dragostea unui altfel de Mire. Cenușăreasa noastră – Sfânta cea mult folositoare a celor din nevoi, Parasheva. Prietena. Sfătuitoarea. Ascultătoarea. Ajutătoarea. Îmbrățișătoarea noastră, a tuturor.

De 378 de ani, o mare de  lumină se aprinde în cinstea Ocrotitoarei Moldovei. Sfinţenie, lumânări, făclii, cântări, lacrimi, rugăciuni, dorinţe, miresme – pretutindeni e bucurie. Nimeni nu este singur. Părinţi ţinându-şi în braţe sau de mânuţă copilaşii, preoţi, monahi şi monahii, grupuri de studenţi şi elevi, colegi de serviciu, vecini de bloc, grupuri din acelaşi sat, bătrâni, toţi stau aproape lipiţi unul de altul. Monahia şi tânăra îmbrăcată la modă, intelectualul şi tânărul rebel te lasă fără glas… Sunt lângă tine şi îngână împreună: „Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip…”.

Miezul lui octombrie, te duce cu mintea la Iași, oriunde te-au purtat alegerile vieții, prin lume. Până la urmă, toată lumea este a lui Dumnezeu, ridici o piatră și dai de slava lui Dumnezeu, tăinuită de un fir de iarbă, ce se încăpățânează să trăiască fără lumina soarelui. Însă, de Sfânta la Iași, este „de Sfânta la Iași”. Unic. Irepetabil. Neîmpărțit și nedespărțit. Este balul Cenușăresei. Rugăciuni. Flori și inimi deschise. Har și binecuvântare. Mila lui Dumnezeu într-un zâmbet de pelerin și toată teologia în batista udă de lacrimile bucuriei a unei bătrâne ce a mâncat cu o pâine mai puțin pe săptămână timp de un an, să chivernisească un bănuț „de tren să-i duc busuioc Sfintei”. Minuni și povestiri despre minunile Sfintei la tot pasul. Toți pleacă de acolo cu „ceva” în buzunarul de la piept al sufletului.

Cei plecați prin lume suspinăm, cu ochii la transmisiunile în direct din raiul cel mic ce ni se pare Iașii în aceste zile. Parcă nici apa nu mai are gust, nici pâinea miros și nici măcar Londra nu ți se mai pare mare lucru. Inima ne este la Iașii Sfintei.

Ne-am trezit cântând doar pentru noi „Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toți cu bucurie să o lăudăm, pe cinstita Parascheva, că aceasta viață nestricăcioasă a luat în veci; pentru aceasta mărire a aflat și darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu, cântând: Aliluia”. Sâmbăta seara, vremea luminii cele line ne-a prins în catedrala Sfintei Înțelepciuni din Inima Londrei. Așa sunt grecii, pe unde au ajuns în lume și-au numit catedralele în dorul Marii Bisericii a Sfintei Sofii din Constantinopol. O liniște aparte a cuprins catedrala grecilor din Londra. Mulți tineri, ce la sfârșit și-au împărțit dulcea litie. Cu gândul la Iași, ceva nu era deplin… Google maps ne spunea că aproape este catedrala sârbilor. Sfântul Sava.

Trei persoane, cu tot cu preot și dăscăliță, stăteau de povești cu Dumnezeu. Liniște de Rai, pace în cel mai zgomotos oraș al lumii. Vecernia ține trei clipe. Luminile se sting. Rămân trei candele și un beculeț la magazinul improvizat în pridvor. Ceva ne cheamă acolo. Dintre icoane, una ne zâmbește. Zâmbește a Iași. Scrie slavonește Sveta Petka. Cenușăreasa de la Iași, nimeni alta decât Sfânta Parascheva! Emoție. Bucurie. Binecuvântare. Să trăiești cu inima la Iași să te întâlnești cu buna Prietenă tocmai la Londra, poate fi o minune? Una mică, măcar?

Dăscălița, devenită într-o clipă și vânzătoare, ne încredințează icoana Sfintei. Află de România, de Iașii de care deja știa, povestind despre evlavia sârbilor la Sfânta Parascheva. De mult timp, personal, îmi doream o candelă verde. Verdeața Raiului, mi se pare potrivită să-mi pâlpâie printre icoane și cărți. O văzusem în Hilandarul sârbilor din Sfântul Munte. Dar nu de vânzare. Între multe doruri, cel mai mic era al candelei celei verzi… Pe care tot Sfânta mi-a dăruit-o în aceeași seară de sâmbătă în catedrala sârbilor. Într-o icoană și într-o candelă, noi putem vedea o minune. O îmbrățișare a Sfintei Parasheva, ce a alinat o parte din dorul de Iașii Sfintei… O minune necerută.

O încredințare că Sfânta ne ascultă rugăciunea oriunde am fi risipți prin lume. Când nu te aștepți, tocmai atunci Sfânta îți trimite o îmbrățișare. Din Cer și din Iași.

An de an, ne promitem că vom fi la Iași la mijloc de octombrie. La anul nu mai lipsim. Însă nu întotdeauna se așează lucrurile așa cum ne este socoteala, viața de imigrant în Occident, fiind destul de imprevizibilă.

Cu acest timp al pelerinajului nu ne mai întâlnim, fiindcă anii noștri și numărul lor sunt în mâna lui Dumnezeu. Fiorul sfințeniei și dorul de cer, dorul de Sfânta, dorul de Iași în octombrie, să nască în inimile noastre lacrimi de lumină spre trezirea sufletului. Și fiecare, de departe sau de aproape, să fim convinși că îmbrățișarea Sfintei Parascheva este după colț. Colțul vieții!