Cred că Nicolae Filimon în  Ciocoii vechi și noi, având și subtitlul Ce naște din pisică șoareci mănâncă a fost primul jurnalist român care s-a jucat cu punerea titlurilor.

Până la urmă titlul este cel care te face să-ţi continui demersul de a lectura sau nu un text propus. Titlul provoacă, incită, pentru că marea majoritatea dintre noi suntem doar cititori de titluri. Am văzut promovări din media românească cu titlu ŞOC sau INCREDIBIL, NU CREDEAI CĂ ESTE POSIBIL AŞA CEVA, UITE CUM ÎL BATE SOACRA…etc. şi despre care cei care îl promovau nu ştiau conţinutul. Titlul era de ajuns….

Eu acum nu mă joc cu un titlu…Chiar am vindecat o capră în centrul Londrei. Ce să caute o capră în centrul centrului financiar al lumii? Nu voi da foarte multe detalii pentru că este un proiect care îmi doresc să îl dezvolt în ţară şi de la care aştept să aducă multă mângâiere şi un strop de bucurie unor oameni încercaţi. Am mai povestit eu cuiva o idee şi a fost furată şi acum se așează praful pe ea…

De ajuns cu filosofia. Săptămâna trecută am făcut o livrare în centru. La adresa cu pricina am găsit cu surprindere, în centrul centrului, un aşezământ de binefacere să-i zicem, cu câteva animăluţe. Înainte de a parca, trece în goană o ambulanţă verde, lumea se stânge, poliţiştii eliberează zona de ziceai că-i atentat. Când acolo, pe o targă, plină de perfuzii şi înconjurată de medici şi asistenţi, o râie de capră. Una ca oarecare alta… Proprietăreasa cu care aveam şi eu treabă, în lacrimi: „Cred că o pierd, nu cred că se mai poate face nimic pentru ea” îmi zice înlăcrimată. Voiam să-i zic condoleanţe, dar nu ştiam cum se zice în engleză.

Cum timpul la mine este drămuit pentru că am un duşman în maşină care îi spune şefului, unde şi câte minute am stat, a trebuit să plec.

Am revenit cu o altă livrare vineri. Capra cu pricina zăcea într-un colţ, trăgea să moară. Doamna sfâşiată…

Luni pe la prânz o altă livrare. Duduia îmi spune că nu are ce îi face, capra va fi eutanasiată. Îmi fac curaj şi cu translatorul Google îi spun doamnei că aş vrea şi eu să încerc. Se iută la mine dezorientată: „Vă pricepeţi la capre?”

Ajung lână râie – era rotundă de grasă. Un pic trecută de anumită vârstă, spaţiu mic, beton pe jos, hrană concentrată şi nimic verde de hrană, zero mişcare…

Îmi amintesc de acasă cum ţiganii geambași de caii la orice boală crestează urechea calului. Curge sânge şi calul îşi revine. O fi valabil şi la capre?  Îi explic doamnei că jivina are nevoie să fie „răcorită”. De atâta viaţă bună sistemul sanguin i se blocase. Doamna acum pe gânduri: să mă lase să-i despic un pic o ureche şi să sluţesc capra? „Mai bine ciuntită decât moartă” zice şi fuge de acolo ca să nu vadă oroarea.

Operaţiunea nu durează mult, nici capra nu reacţionează prea tare . O bandajez şi zic doamnei că ne vedem miercuri. „Să mai sun la cei cu eutanasia?” „Lăsaţi-o până miercuri”, „Dar cum vă cheamă?” Îmi face o fotografie la permis şi ne despărţim.

Astăzi am intrat cu inima strânsă în locaţie. Am auzit cazuri de puşcărie aici pentru maltratarea animalelor, eu imigrant…gânduri negre aveam: „Nu am avut ce face, m-am legat singur la cap…”

Ajung la locul cu pricina cu inima cât un purice. Zeci de copii în jurul gărduţului…capra rumega voioasă!. Ba chiar făcea şi giumbuşlucuri…Slavă Ţie Doamne, m-ai scos dintr-o belea…

Am explicat doamnei că-i trebuie mişcare, ramuri verzi, iarbă, mai puţin beton şi mai multă mişcare…

M-am ales cu o prăjitură şi un pahar de lapte. Nu de la capră ci din cel livrat de mine…