Conon Grădinarul – Sfântul care a „urechit” un urs

Teologia creştină a arătat dintotdeauna că sfinţenia, starea pe care o dobândeşte omul prin apropierea de Dumnezeu, nu este altceva decât revenirea acestuia la starea de dinainte de căderea în păcat a părinţilor neamului omenesc, Adam şi Eva.

Sfinţenia – recăpătare a „chipului şi asemănării” lui Dumnezeu o apreciem la sfinţii la care avem evlavie. Însă, întâi de toate, simplitate şi bucurie – starea la care ar trebui să tindem toţi creştinii, o observăm la anumite persoane încă din timpul vieţii.

Deşi nu este conştientizată de către persoana în cauză, starea de sfințenie poate fi intuită de către cei apropiaţi. Chipurile luminoase şi vesele, lipsa încruntării, a supărărilor pentru lucruri lumeşti, prietenia cu animalele sălbatice, toate ne indică modul în care o persoană binecuvântată şi-a desfășurat viaţa.

Unul din semnele sfințeniei – apropierea de sălbăticiunile pădurii

Sfântul Efrem Sirul, într-un poem din Madraşe, susţine că omul care s-a apropiat de sfinţenie are legătura pe care Adam o avea faţă de animalele Grădinii Eden. Mai simplu, omul care a păşit pe cărarea sfinţeniei şi a bunătăţii nu mai are temeri faţă de animalele sălbatice – experiențe care pe noi ne pot vătăma în sensul deplin al cuvântului.

Istoria creştină ne prezintă destule exemple ale părinţilor îmbunătățiți, care au trăit împreună cu fiarele pustiei. Este cunoscută viaţa Sfântului Gherasim de la Iordan, acel părinte ce a îmblânzit un leu, ori Sfântul Macarie Egipteanul şi hiena căreia i-a vindecat puiul.

Conon – un sfânt harnic

Dacă de lei îmblânziți am mai auzit, circurile fiind pline de reprezentațiile lor, de urşi  cu toţii ne temem. Şi totuşi, despre urs ne vorbește sinaxarul zilei de cinci martie. De fapt ne vorbeşte despre un Sfânt care a avut îndrăzneala de a scoate un urs din grădina sa. Şi nu a făcut-o oricum – ci de urechi l-a luat!

Despre Sfântul Conon este vorba. De altfel, un om simplu, un grădinar, un om cu mâinile crăpate de muncă. A trăit în vremea împăratului roman Decius împăratul (249-251), locuind în cetatea Mandon, Pamfila, pe teritoriul actual al Turciei. Om gospodar, îşi întreţinea familia dintr-o grădină, semănând verdeţuri. „Era bun cu obiceiul, fără de răutate şi nevinovat cu inima, deşi era neînvăţat la carte, ci, fiind creştin, vieţuia cu plăcere de Dumnezeu”, ne spune fila de sinaxar.

Într-una din zile a găsit un urs ce se înfrupta din munca sa: „Iar Sfântul cu îndrăzneală, luându-l de urechi, l-a scos afară, călăuzindu-l spre pădure, acolo unde l-a pus Dumnezeu să locuiască”. Cât de natural, ca şi cum s-ar fi purtat cu un vechi prieten!

Conon – mucenicul lui Hristos

Îndrăzneala sa în faţa ursului mâncător de salată, a prevestit parcă sfârșitul mucenicesc al vieţii sale. Prigoana creştinilor a ajuns şi în oraşul său. A fost chemat de către guvernatorul roman Publius. „Ostaşii i-au spus: Te cheamă Puplius, ighemonul. El le-a răspuns: Ce trebuinţă are de mine, mai vârtos că eu sunt creştin? Să cheme la sine pe cei de un gând cu el. Dar a fost legat Sfântul Conon şi l-au dus la ighemon, silindu-l să aducă jertfă idolilor. Atunci a suspinat din adâncul inimii, pentru orbirea şi rătăcirea necredincioşilor. Pe ighemon ocărându-l cu cuvinte, era neclintit întru mărturisirea lui Hristos. Deci i-au bătut în picioarele lui piroane de fier şi a fost silit a alerga înaintea caretei ighemonului până într-atât, încât, slăbind, a căzut în genunchi şi, rugându-se lui Dumnezeu, în mâinile Lui şi-a dat duhul său!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s