Întunericul se lasă pe coline. Dar, nu peste tot oraşul, căci centrul istoric se umple de lumină…O mare de lumină aprinsă în cinstea Ocrotitoarei Moldovei. Sfinţenie, lumânări, făclii, cântări, lacrimi, rugăciuni, dorinţe, miresme – pretutindeni e bucurie.

Nimeni nu este singur. Nici măcar Sfinții nu sunt singuri. Se cheamă unii pe alții la odihna sfințeniei și ajutorarea credincioșilor. Pun mână de la mână și aduc binecuvântare și bucurii în viața noastră, a prietenilor lor, ce își pleacă gândul și inima spre Dumnezeu.

„Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip…“. O rugăciune ce străpunge văzduhul! Se umplu Iașii de lumină, de miros de tămâie și tufănele. De sfințenie.

An la rând, a stat cuminte în liniștea streșinei ctitoriei sale. El, care a făcut posibil, ca cinstirea Sfintei Parascheva să aibă dimensiunea de astăzi, a privit duhovnicește spre râurile de pelerini ce și-au purtat lacrimile spre Sfânta, lauda Moldovei.

Într-un loc cuminte, a „locuit”  116 ani, un astfel de bunicuț. Așa l-a descris societatea vremii pe smeritul Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei. Bunicul elevilor și al studenților săraci, al numeroaselor familii evreiești din Iași ajutate de sfinția sa, al mulțimii calicilor și nevoiașilor epocii. A fost, prin excelență, un bunic al Iașului, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Mitropolitul Iosif Naniescu a fost un om încercat. Poate că, de aici izvora și marea sa bunătate. A rămas orfan de tată la o vârstă fragedă. Mama sa l-a încredințat unei rude, ieromonahului Teofilact, care l-a încredințat Sfintei Parascheva în anul 1831 când tânărul Ioan a venit pentru prima data la Iași. Au rămas prieteni pentru totdeauna. El cu Sfânta Parascheva.

O prietenie pentru veșnicie

În luna octombrie, Iașul devine inima ortodoxiei. Catedrala mitropolitană, în care sunt așezate spre cinstire moaștele ocrotitoarei Moldovei, se află în veșminte de sărbătoare. Este deja o tradiție, încetățenită în inima a sute de mii de pelerini. Însă, puțini știu că nu a fost dintotdeauna așa. Tot ce vedem astăzi, de prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Iași, se întâmplă datorită unui bătrânel sfânt – Mitropolitul Moldovei, Iosif Naniescu (1875-1902).

După terminarea măreței catedrale și sfințirea ei, la 23 aprilie 1887, următorul moment care a rămas înscris în istoria vieţii bisericeşti a Moldovei a fost aducerea moaștelor Cuvioasei în noul locaș. Decizia a fost luată de bătrânul mitropolit, după ce „a plâns nemângâiat ca un copil”, atunci când paraclisul mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, care adăpostea cinstitele moaște, a luat foc în noaptea de 26 decembrie. Focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și „prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni”. A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și credincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse.

Prefectul județului Iași, Leon Negruzzi și procurorul general al orașului au consemnat în procese verbale cele întâmplate. Ridicate din mormanul de tăciuni, moaștele Cuvioasei au fost adăpostite în Altarul bisericii mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi.

Acest fapt trist a determinat pe mitropolitul Iosif Naniescu să ia hotărârea strămutării moaştelor Sfintei, un eveniment consemnat de presa vremii. Iată cum prezenta ziarul ieșean Curierul procesiunea mutării moaștelor Cuvioasei Parascheva în noua catedrală mitropolitană:

„În sunetul clopotelor din toată urbea, luni, 9 ianuarie 1889, orele 10, toţi preoţii bisericilor din Iaşi, dar și de aiurea, erau adunaţi în curtea Bisericii Sfinților Trei Ierarhi, de unde, împreună cu arhiereii şi protoiereii, ridicând cinstitele moaște, cu frumoase cântări bisericeşti, au plecat de-a lungul străzii Ştefan cel Mare, spre Mitropolie. La poarta dinspre Ulița Mare, procesiunea a fost întâmpinată de mitropolitul Iosif şi Arhimandriţii catedralei şi de către tot clerul mitropolitan. Racla purtată de şase preoţi îmbrăcaţi în veşminte a intrat apoi în catedrală şi a fost aşezată în partea dreaptă, în apropiere de monumentul nemuritorului Mitropolit Veniamin, acolo unde până astăzi, toți își alină năcazurile și suferințele”.

Dulce prietenie

Prietenia a continuat și poate fi urmărită ușor pe firul istoriei. După adormirea sa, mitropolitul Iosif a fost așezat după dorința sa – în exteriorul Catedralei, însă în dreptul raclei Sfintei Parascheva, din interiorul ctitoriei sale.

116 ani, timp binecuvântat în care candela și credincioșii, la început mai puțini, în ultimii ani, din ce în ce mai mulți, nu s-au stins la mormântul Bunicuțului. Acum îl numim Sfânt. Sfântul Iosif cel Milostiv al Moldovei. Poate prea pompos… pentru mulți dintre noi, este și va rămâne Bunicuțul Iosif.

2018 este primul octombrie pentru Sfântul Iosif. A lăsat streașina în grija trandafirilor și a frunzelor ruginite. Se bucură acum de lumina caldă a Catedralei. Bucuria se înmulțește, minunile sporesc. Un lucru rămâne însă neschimbat – prietenia Sfintei Parascheva cu Sfântul Iosif cel Milostiv. Dulce prietenie!