„Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata și s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut”.

Comunicăm și comunicăm. Pe toate căile și în toate modalitățile posibile. Vrute și nevrute. De suflet. De viață. De omorârea timpului, într-o după amiază ploioasă. Dar câte convorbiri și comunicări, ne fac să ne lăsăm găleata la fântână și să ne vedem frumos de viață?

Căci despre acest fapt ne vorbește Evanghelia din duminica femeii Samarinencii din Sihar. Despre o comunicare și cuminecare dintre Hristos și o femeie plină de viață. Pentru cei crescuți la țara și nu pentru cei cu apa „în perete”, ați „lăsa găleata” are o conotație aparte – mersul la fântână după apă era sau încă este un adevărat ritual. O călătorie socială. Nu ieși oricum după apă. Îți îndrepți cămașa, îți netezești părul, te uiți în oglindă și apoi ieși. Cu găleata la braț. Este nevoie de chiar de o anumită stare de curăție – femeia de curând născută, nu merge la fântână decât după cele 40 de zile. Da, lumea satului. Ciudată pentru unii, binecuvântată pentru alții.

Despre cât de importantă a fost discuția cu Hristos pentru femeia din Sihar, ne dăm seama tocmai din această relatare a evanghelistului – „iar femeia şi-a lăsat găleata și s-a dus în cetate”.

Nu o mai interesa apa. Nici măcar găleata sau burduful cu care venise după apă. De fapt nu o mai interesa nimic, nici măcar amintirile celor cinci bărbați cu care și-a împărțit bunele și neîmplinirile. A aflat ce nu căuta – sensul și Sensul.

Emoție? Conștientizare? Întrebări născute? „Ce fac cu viața mea?” „Spre ce mă îndrept?” Ce fac cu viața mea”? „Am un fir alb la tâmplă” „Mă apropii de 40”, pe toate le experimentăm la un moment dat.

De câte ori nu am plecat după apă și m-am întors doar cu apă? O rutină a drumului cu găleata la braț… Oare de ce nu găsesc ceea ce nu caut, precum femeia din Sihar?

În tinerețe aveam tone de întrebări și convingerea că am tot timpul din lume să găsesc răspunsuri. Mâine, azi, peste un an. Ce conta? Era mult până departe.

Azi?  Totu-mi pare o extravaganță prostească. După primul fir alb,  simt că am călătorit de atâtea ori la fântână, și m-am întors doar cu apă.  Cu găleata goală de plină ce era.

Însă, căutările n-au vârstă. Doar gustul vieții trăite te face să alegi altfel. Și mai știu că este esențial – să fii autentic. Este posibil ca până în acest moment, să o fi dat „în bară” cu viața. Este ușor să judecăm pe femeia din Sihar că a avut cinci bărbați. Cine știe în ce context a ajuns să-și împartă perna de cinci ori? Doar pasiune? Doar dorință trupească sau ajutor material? Sunt unii oameni care, la propriu, nu pot trăi singuri în bordeiul lor. Cine știe…?

Trăim. Iubim. Uităm. Dar anumite experiențe rămân acolo, ca un cuțit înfipt în gard. În anii tinereții, nu știam că viața nu se joacă niciodată cu tine, ci doar îți dă lecțiile de care ai nevoie. Dar vine momentul când uiți că ți-ai lăsat găleata la fântână. Ce mai contează găleata, când tu vrei să schimbi multe?

Viața începe cu adevărat atunci când încerci să trăiești conștient. Poate nu ne iese din prima. Însă până când va veni momentul de a uita și de găleata dusă la fântână, trebuie să rămânem vii, deschiși, smeriți în fața  alegerilor pe care ni le oferă Dumnezeu și viața.