Liturghia este pe sfârșite. Toți se foiesc, precum Hristosul din Potir, ce se dă pe Sine firimitură cu firimitură, pentru viața lumii. Este o nerăbdare în aer. Un foșnet în suflet, ce se transpune în aerul din micuța biserică londoneză.

Este o biserică plină de bărbați, sau mai bine zis, mai plină de bărbați decât de femei. Și nu este așa, pentru că este Crăciun iar doamnele pregătesc masa acasă, ci, pur și simplu, trei sferturi din biserică sunt domni veniți să trudească pe șantierele marelui oraș. Fără doamne, sau cu doamnele acasă, în România.

S-a terminat cu împărtășitul. A durat peste o oră. Răbdarea este pe sfârșite, precum este și Liturghia. Înainte de Rugăciunea Amvonului, un domn mai în vârstă, nu mai rezistă și îi șoptește vecinului său euharistic:

• Auzi, Costică, tu ce ai gătit de Crăciun?

Costică, înfipt până la urechi în haina de piele, se face…