Probabil la ora asta a început slujba Privegherii în Catedrală…iar eu stau într-o bucătărie londoneză cu foaie virtuală albă, cu gândul la Iaşi, la Sfânta Parascheva, la viaţă, la greşelile vieţii, la părintele nostru Adam…

„De dorul Raiului”, spune o cântare siriană din secolul la V-lea, ce încă nu a văzut lumina tiparului românesc, Adam s-a proptit în pragul Grădinii celei din Eden şi cu lacrimi în ochi a grăit „O, frumuseţe ce te-am pierdut, cât am trăit aici nu am ştiut ce minune am trăit. Amară este despărţirea, dar dulce va fi revederea, o Raiule, grădina a Împărăţiei!”

Cred că Madraşul sirian are mare departe, de cele mai multe ori nu realizăm în ce Rai trăim. Ne plângem de una, de alta, ne nemulţumeşte până şi vremea de afară ori praful caldarâmului. Dar când viaţa te împinge departe, realizezi în ce Rai ai trăit şi ce binecuvântare ai avut. Târziu. Multe nu se mai pot schimba. Căderea este cădere, nici Adam nu s-a mai putut întoarce…Ce ne rămâne?

Lacrimile părintelui Adam şi dorul…

Da, îmi este dor de Iaşi în aceste zile, mai mult ca oricând. De îmbulzeală, de oraş aglomerat, de miros de grătare şi comercianţi gălăgioși. De ce i-ar fi cuiva dor de aşa ceva, când, în lumea mare unde întorci capul, tocmai asta găseşti?

Pentru că doar la Iaşi agitaţia miroase a busuioc şi tufănele! Oraşul miroase a sfinţenie, a istorie, a mărturisire de credinţă, a bucurie, a lacrimi, a suflete sfărâmate şi purtate în palmă către Sfânta Parascheva.

De dorul Sfintei Parascheva, o tânără de doar 27 de ani ce a trăit şi a murit ca o străină, da, la Iași, Biserica poate fi pipăită. O singură rugăciune, a sfinților și a oamenilor, împreună pe cale, spre bucuria slavei lui Dumnezeu. Deși nu ne-am întors în timp, Iașul miroase a Constantinopol. Un Constantinopol al secolului al IV-lea – poate în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, atunci când ortodocșii, cu mic cu mare, cu lumânări și icoane au ieșit să-și apere bisericile amenințate de răpirea ereticilor… poate în timpul Patriarhului Serghie, când s-a cântat pentru prima dată imnul „Sfinte Dumnezeule”!

De dorul Sfintei Parascheva, sfințenia îşi dă mâna cu umanul, înaintând la braț pe străzile bătute de istorie. O istorie care se înnoiește de cel puțin 375 de ani.

De dorul Sfintei la Iași se trăiește înainte de Sfânta Cuvioasă și după Sfânta Cuvioasă.

De dorul Sfintei, care timp de un an ne așteaptă cuminte în baldachinul Mitropoliei, zeci de mii de creştini şi necreştini, vin să-și cinstească Prietena. Iar prietenii, de la an la an, se înmulțesc.

De dorul Sfintei, lumânarea pâlpâie, ploaia curge și sufletul se umple de lumină.

De dorul Sfintei, trăim și respirăm bucuria de a fi lângă binefăcătoarea noastră, indiferent ce ne dăruiește cerul ori distanţa fizică.

De dorul Sfintei, suntem biruitori în astă lume. Pentru că ştim unde să alegăm măcar cu gândul. Şi cred că în aceste zile, gândurile de la depărtare „se bat” cu numărul celor prezenţi acolo fizic, așa simt…

…şi zic ca părintele nostru Adam: „dulce va fi revederea, o Sfântă Parascheva, mult folositoare!”

Până atunci lăcrimăm de dorul  Sfintei…