„În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Și Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Ce este mai lesne? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi ridicându-se, s-a dus la casa lui. Iar mulţimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere.”

Să ai vindecarea, scăparea, rezolvarea problemei de care îți crapă măseaua în gură, clipa care face diferența dintre viață și moarte, toate să le ai la îndemână și să le scapi așa, la mustață, se cheamă „dezastru”. I-aș zice ghinion, dar noi suntem creștini și nu credem în acest concept vrednic doar de babele ghicitoare.

Ce putea fi în mintea slăbănogului din Capernaum, când știa că Iisus este lângă el și îl poate ridica din patul durerii, iar unii s-au găsit tocmai acum să îl ia la rost pe Hristos și nu îl lasă să facă minunea odată?

„Acum vă arde să filosofați despre Cine are sau nu are puterea de a lega și dezlega păcatele? Eu sunt țeapăn pe acest pat ce îmi slujește și de prieten și de dușman, de atâta timp și voi vă încurcați în amănunte? Știți oare ce înseamnă 18 ani să fii întors cu pătura și alimentat cu apă cu lingurița? Încercați măcar 18 ore! Ori dacă vi se pare mult, doar 18 minute…Doar încercați… zise slăbănogul înlăcrimat…”

18. De ce 18 ani, ori 18 zile sau 18 ore? Ce poți faci în 18 ore? Multe ne pot fi răspunsurile. Însă pentru unii 18 clipe fac diferența între viață și moarte. Între mântuire și nemântuire, pentru cine interesează acest aspect.

25-26 iulie 2019. 18 ore, 54 de minute şi 19 secunde este răstimpul nepăsării noastre a tuturor față de Alexandra.

De joi, de la ora primului apel al Alexandrei – 11:06:25 – până vineri dimineaţa la ora 6.

Copila de 15 ani sechestrată şi torturată de un criminal în serie, a găsit momentul să sune la 112.

Copilul acesta de 15 ani a avut însă neșansa de a se naște şi a trăi în România. În România noastră după care oftăm noi cei din diaspora. Îți vine oare să te mai întorci? Însă acesta este un alt subiect.

Istoria celor 18 ore, 54 de minute şi 19 secunde o cunoaşte toată lumea: neprofesionalism, prostie crâncenă, dispreţ pentru viaţa unui om.

Toți ne suntem vinovați. Pentru că toți am închis ochii când s-a copiat la un examen. Când s-a dat șpagă pentru un post sau altul. Când am umblat și noi cu plicul pe la uși. Când am înghițit incompetența de dragul cuiva „sus pus”. Ne suntem vinovați de am ajuns să acceptăm să trăim așa, la voia întâmplării. De ce nu avem un nivel de trai normal ca să nu ajungă părinții să-și trimită copiii la meditații cu te miri cine, cu te miri ce, că e scump microbuzul, e scumpă benzina și pregătirea la profesorul ce este nevoit și el să-și rotunjească veniturile?

Ne suntem vinovați plecând de la mentalitatea „vezi-ți de borșul tău”!

Auzim țipete, vedem bătăi și facem două lucruri: întoarcem capul și ne spunem „nu e treaba mea”. Știm că se vând droguri în licee, știm cine fură motorină, cine fură de prin mașini, cine aduce țigări de la ucraineni, știm de programul de bătaie al vecinei de către vecinul, dar n-am spune nimic, nimănui, oficial.

Toți ne suntem vinovați de cele 18 ore. Dar este prea târziu, pentru orice cuvânt. Oricine ar scrie, vorbi, filma, demite, face referendum pentru castrarea violatorilor, Alexandra este acum în sânul lui Avraam. O putem doar ruga să ne ierte. Pe toți. Iartă-ne, Alexandra!

De fapt care au fost rostul acestor rânduri? Să conștientizăm că în orice moment putem fi în calea unei minuni ce stă să se întâmple. Iar noi, cu ignoranța specifică, să facem precum fariseii – „Cine este Acesta să ierte păcatele slăbănogului?” ori precum România în cazul Alexandrei. Mai putem face și altceva?

În noaptea românească, singurul lucru pe care-l mai putem face e să avem grijă de copiii noștri și apoi poate unii de alții. Să nu mai tolerăm pilele, copiatul la examen, numirea cumătrului cumetrei, hoții și analfabeții în jurul nostru, să apreciem mai mult, să iubim mai mult, să fim mai uniți și mai săritori la necaz. Și poate așa ieșim împreună la lumină.